Quantcast
Channel: Răzvan Exarhu
Viewing all articles
Browse latest Browse all 186

Post intermitent. Ziua 1

$
0
0

M-am gândit să refac un pic viața corpului meu. În primul rând, l-am cântarit și are 101 kg. E mult chiar și pentru un brăilean de 1.81 m, care face 130 de flotări, dimineata, la ora 5. Atât s-a putut. Așa că o să îl fac să slăbească cam 20 de kilograme și să își redefinească necesitățile.

E mai puțin o dietă, cât o rearanjare a modului de viață și nutriție. Am mai încercat metoda asta, numită intermitent fasting, A funcționat foarte bine, chiar dacă primele zile sunt un pic mai dure. Efectul după o săptămână e o minte foarte limpede, tonus fizic excelent și chiar și niște greutate în minus.

Această disciplină de alimentație pleacă de la o observație asupra speciei umane, care nu ar fi construită pentru stilul de alimentație modern. Suntem mai aproape de frații noștri de acum 2000 de ani, care nu serveau măsuța neapărat zilnic, adică mai și posteau pînă dădeau de mîncărică răducanu.

Ce am să fac eu, presupune un interval de 8 ore în care am voie să mănânc – dar nu ca Godzilla, bineînțeles, urmate de 16 ore de post și bună dispoziție. Adică, prima masă o am la ora 11 am și ultima la ora 7 pm, ca să fie mai clar.

Elimin sau reduc alcoolul, zahărul, făinoasele. În rest, iubesc psihologia și călătoriile și urăsc minciuna și ipocrizia, cum spunea o fată glossy.

Am să descriu din cînd în cînd ce mi se întîmplă, voi reveni și cu rezultatele de la cântar și am pus și o fotografie cu mutra corpului meu plinuț, să se știe.

Altminteri, cred că e o ocazie perfectă să îmi fac selfiuri singur și să vorbesc despre mine, știut fiind faptul că intru în agitație dacă nu se întâmpla asta timp de 5 minute.

Să ne potrivim ceeasurile și să acționăm conform planului. Mă mai găsiți și pe instastories, dacă e.

Vă pupă Tanti Auguri.

 


Viewing all articles
Browse latest Browse all 186

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48