Dacă nu votezi, e aproape ca și cum ai trece pe lângă un om căzut pe stradă și nu ai interveni, pentru că ești convins că e beat. Sau că sigur vine altcineva și cheamă o salvare, că tu te grăbești, ai treabă sau ai motivele tale serioase pentru care nu intervii.
Dacă te pasionează lamentarea, dar nu votezi, uită-te la fenomenul Brexit sau Trump și o să vezi mai ușor ce înseamnă niște oameni lipsă la urne.
M-a enervat zilele astea politizarea îndemnului la vot și această stare de Now or Never care răzbate din conversațiile unora, care par să fi venit pe lume și pe Facebook doar ca să rezolve probleme cruciale.
Nu am vreo mare simpatie sau toleranță pentru activismul ultimativ, cel care transformă orice discuție într-una despre ultima noastră șansă înaintea apocalipsei. Și nici despre un individ care mă ia drept lipsit de discernământ și îmi spune cu cine să votez.
E ok să transmiți îndemnuri la vot, vaccinare, aruncat gunoi la coș sau orice formă de civism care poate construi pe termen mediu o societate mai sănătoasă la cap și educată. Dar specia asta nouă ține să te trateze drept neajutorat și te manevrează ca pe o băbuță semi-inconștientă.
Pe lângă infantilizarea masivă a omului modern, mai apare acum și credința unora că buna lor intenție este suficientă pentru a se transforma în agenți provocatori pentru ceilalți. Îți spun eu ce trebuie făcut și te rog să renunți la tot ce faci acum, că țara arde. Specia nouă de oameni, născută de internet și moaștele activistului de partid acționează ca un fel de comando de învățători ai celorlalți.
Alegătorul infantil spune în continuu tot ce gândește, exact ca un copil care te anunță că merge să facă pipi, deși ar putea să meargă să facă asta și în liniște.
În plus, nu mai poți face nimic în ziua de azi, fără a spune cît de special, deosebit și valoros ești. Dar iată că acum o poză cu manichiura perfectă sau tatuajul inspirațional pe buletinul de vot ar fi, totuși, o spălare a păcatelor narcisismului din vecii vecilor, amin.
Deci, putem să ne facem datoria și fără să ne dăm ochii peste cap. Uluitoare perspectivă, nu?
Votul ăsta e oarecum ca mersul pe bicicletă la hipsteri. Pare că îi face mai speciali decît alți oameni și că a fost inventat chiar de ei, pentru a spune cam cît sunt de extraordinari.
Vești proaste, dragi prieteni ai exhibiționismului sau narcisismului. Înaintea voastră au existat cîteva generații de bicicliști, care făceau naveta zilnic, uneori pe distanțe foarte mari, pînă la fabricile și uzinele comuniste în care lucrau. Singurul lucru mai cool era că atunci cînd li se tocea șaua, o acopereau cu bască. Bicicleta își făcea treaba, nu prea aveai voie cu barbă și nici cu libertate de expresie.
Avantajul acum e că poți să își faci și tu treaba, deși nu e nicio glorie în asta. E doar dreptul tău de a protesta apoi, dacă vezi că ești prost reprezentat sau că Justiția e razna.
Iar vestea bună e că ai și cu cine să votezi de data asta. Și poți răspunde și la Referendum. Da?